de Laura Busuioc, specialist în estetica faciala, trainer, fondatorul conceptului Frumusețe 3D: corp-minte-suflet.
In Romania, in perioada comunista toate elementele care tineau de moda, eleganta si rafinament erau extrem de rare pentru ca oamenii se imbracau aproape uniform, puterea economica fiind una limitata. Doamnele insa, chiar daca nu aveau de ales intre multe cosmetice si bijuterii, reuseau totusi sa fie cochete. Se incerca o uniformizare generala a vietii individului, a intregii societati si era un „pacat” sa fii frumoasa, mai frumoasa decat „tovarasa”.
Printre elementele estetice care apartin perioadei comuniste se numara parul purtat permanent, tusul negru folosit de doamne pentru a-si contura ochii, crema Gerovital, parfumul Liliac sau cel bulgaresc, cu miros puternic de trandafiri. Cu toate aceste conditii vitrege, femeile ajungeau cel putin o data pe luna in saloanele de stat pentru a-si intretine frumusetea. Prioritar era permanentul parului, la care faceai programare de cu o luna inainte. Serviciile de cosmetica faciala erau limitate din cauza lipsei de produse iar epilatul cu ceara traditionala, fierbinte se numara printre cele mai cerute, pe langa pensat care acum ramane mult in umbra stilizarii sprancenelor.
Privilegiul de a ma naste la mare, in acea perioada, este unul de mentionat pentru ca turismul si influenta grupurilor de straini care veneau in vacante acolo si lasau din generozitate, la plecare si produse cosmetice de marca, imposibil de gasit intr-o perioada in care plecarea din Romania era interzisa. Este adevarat ca pe atunci eram copila insa imi vedeam mama folosindu-le si ca orice fata atentam la ele, adesea. Mai tarziu, ca adolescenta, am ramas cu repereul unor produse de calitate, greu de gasit in prima perioada de dupa 1989.
La acea vreme, cea mai buna marfa in Constanta cand venea vorba de cosmetice erau: rujurile verzi care se colorau pe buze, lacul de unghii, oja, parfumurile in sticlute de 30 ml, pudra şi tot felul de alte accesorii venite prin „contrabanda” de la vecinii din Bulgaria si Polonia.
Tot ce puteai sa gasesti pe piata autohtona erau cremele de la Gerovital, o marca pe care o gasim si astazi, alaturi de celebrul demachiant lapte „Doina“. Acestea se comercializau la drogherii si ca sa le cumperi trebuia sa ai rabdare sa stai la o coada uriasa. Ca sa fii sigura ca nu ramai crema, cumparai, in functie de buget, 5-6 bucati si vreo 10 de ’’Doina”. Laptele il foloseai cu vata si nu faceai pe ”mofturoasa” daca acele cremele nu erau de zi si de noapte, ori daca nu aveau protectie UVA si UVB.
Tratamentele faciale erau facute cu regularitate de fiecare femeie chiar daca ele faceau, in acest sens, un efort financiar real. Cerinta de baza era extractia punctelor negre si a comedoanelor” dupa aburi”, uneori facuta realmente deasupra unui vas aburind (doar in cabinetele de lux gaseai vapofor). Cremele se preparau cel mai mult in farmacii si ramaneai pe piele cu mirosul specific de medicament insa cu sentimentul ca fata ta este curata. Erai norocoasa daca functiona la combina cosmetica electrodermul si nu te „ciupea” prea tare, ca asa trebuia, sa te „ciupesca” ca sa fii frumoasa. „Baba rabda la frumusete!”sau replica pe care o primeai cand erai arsa la epilat: „cu cat e mai fierbinte, cu atat smulge mai bine!”
La tratamentul facial era o etapa de infuzare a vitaminelor care iti lasa un gust pregnant de metal si se realiza dintr-o portocala sau ce fruct aveai norocul sa fie gasit la alimentara si cu acela veneai in geanta ca sa ti-l puna pe fata. Mastile erau preparate pe loc, in functie de maiestria cosmeticienei cu diverse pudre, plante si fiole sau comprimate uleioase din farmacii.
Azi, ne confruntam cu o multitudine de „dileme”! Tocmai pentru ca avem ladispozitie o multitudine de produse si de tratamente, tehnologii si interventii estetice. Ce alegem? Ce ni se potriveste cel mai bine, cum fac o alegere corecta cand „toate sunt cele mai bune’’?!
Tratamentele cosmetice moderne sunt mult mai diversificate, atat prin etapele de tratament care tin de complexitatea gamei si a produsului in sine dar si ca echipamente si tehnologii inovative.
Acum putem alege tratamente clasice (care nu mai au atat de multe elemente in comun cu cele din perioada comunista) dar care insa se bazeaza inca pe extractia manuala. Chiar si aceste cazuri, in functie de tehnologie, extractia se poate face cu un „mini aspirator” de impuritati si cosuri. Acum, tratamentele sunt specifice pe obiective de frumusete: de hidratare, hranire, de umplerea a ridurilor, de remodelare a ovalului fetei, etc. Cosmetica moderna implica prezenta tehnologiei si a aparatelor, aducand cu sine o noua nisa de tratamente neinvazive si aparitia clinicilor de profil. Avem optiunea de a merge la cosmetica intr-un salon de frumusete sau de a merge la un tratament facial intr-o clinica pentru un tratament non- invaziv sau minim invaziv.
In functie de particularitatile fiecarui pacient, pot fi efectuate tratamente cu: laser, roller dermatologic, peeling chimic, radiofrecventa tripolara, radiofrecventa fractionata, excizie chirurgicală, microdermoabraziune, augmentare cu filler, etc.
Tratamentele de umplere a ridurilor sunt dintre cele mai cerute insa si acestea trebuie personalizate in functie de particularitatile pacientei/clientei. Cele mai comune proceduri sunt: microdermabraziunea, o procedură ce atenuează reliefurile formate deoparte si de alta a ridurilor, peelingul chimic si umplerea ridurilor cu diferite substante care au ca efect relaxarea musculara in zona afectata de riduri sau introducerea unor substante ce atenueaza conturul nedorit. Umplerea se poate face injectabil sau prin diferite proceduri ce penetreaza in strat mai profund si stimuleaza fibroblastii. Mezoterapia virtuala, de exemplu, este o astfel de procedura.
Sunt si tehnologii cu multiple beneficii pentru piele si acestea sunt cele mai cautate. Tehnologia care desfasoara 3 actiuni vitale in mod simultan:
- Curăţire şi exfoliere eficiente.
- Oxigenare naturala a pielii din interior. Acest mediu bogat în C02 induce un efect psihologic numit Efectul Bohr.
- Infuzie de nutrienţi activi în epidermă.
Corpul raspunde astfel:
- Trimite sânge bogat în O2 către zona respectivă
- Creşte fluxul capilarelor
- Creşte metabolismul celulelor pielii
Rezultatul dorit: absorbţia optimă în pielei a ingredientelor active
O alternativa la liftingul chrurgical este TEHNOLOGIA RADIOFRECVENȚEI TRIPOLARE de ultimă generație, care dispune de componența unică de tip fracționat si are un efect cu adevărat spectaculos de resurfacing (refacerea în mod fracționat a suprafeței cutanate), tratând eficient și rapid chiar și cele mai grave imperfecțiuni faciale și corporale:
• cicatrici postacneice
• cicatrici hipertrofice
• vergeturi
• riduri
• pori măriți
• tulburări de pigmentație
• laxitate cutanată
• lipsa tonusului muscular
• bărbie dubla
LASERUL este o procedura estetica care, pe langa efectul de indepartare a parului nedorit pentru care este foarte cunoscut, poate sa actioneze si pe alt tip de inestetisme in functie de cromofor.
Principalele componente ale pielii care absorb raza laser sunt apa, melanina si hemoglobina. Acestea se numesc cromoforii pielii si au diferite spectre de absorbtie.
Lumina violeta este puternic absorbita de melanina si putin absorbita de apa.
Culorile galbena si verde sunt absorbite in mod special de melanina si putin absorbite de apa.
Anumite unde ale spectrului galben si verde sunt puternic absorbite de hemoglobina si oxihemoglobina, ceea ce inseamna ca sunt absorbite de vasele de sange.
Lungime de unda din infrarosu sunt absorbite de apa, oarecum melanina si aproape deloc de hemoglobina.
Alegerea lungimii de unda potrivite afecteaza cromoforul tinta al pielii si ca urmare tratamentul.
Harmony XL PRO prezintă o gamă extinsă de aplicații avansate care vă vor permite să efectuați tratamente sigure și cu rezultate maxime pentru numeroase afecțiuni ale pielii.
Fiecare tehnologie și tratament prezintă o rată de siguranță maximă, dovedită în studii clinice avansate. Esteticienele pot trata orice parte a corpului și toate tipurile de piele.
INDICAȚII
- Remodelarea pielii: fără durere și adaptata perfect tratării zonelor delicate
Ridurile, liniile fine, fotopigmentarea, tenul neuniform sau cel fără elasticitate pot fi îmbunătățite semnificativ cu ajutorul laserului fracțional non-ablativ Q-Switched 1064, cu tehnologia Near Infrared (NIR) sau cu o combinație a acestora două pentru rezultate spectaculoase.
Tratamentele pentru ten Harmony tratează probleme existente și previn apariția semnelor îmbătrânirii. - Leziunile vasculare: mai multă precizie pentru rezultate optime
Aspectul leziunilor vasculare poate fi vizibil îmbunătățit prin stimularea fototermolizei hemoglobinei si cromoforilor de oxihemoglobină din țesutul vizat. Aceste rezultate pot fi obținute cu tehnologia Dye-VL, laser Nd:YAG sau o combinație a celor două, pentru rezultate optime. Venele vizibile de la picioare sunt tratate cel mai eficient cu ajutorul Nd:YAG Laser - Leziuni pigmentare: eficient chiar și în cazul fototipurilor închise
Aspectul de piele pigmentată poate fi eliminat prin inducerea fotodermolizei selective a cromoforului de melanină din țesutul afectat.
Acest proces poate fi stimulat pe toate straturile leziunii pigmentare dar și pentru leziunile care apar pe pielea închisă la culoare, cu ajutorul tehnologiei Dye-SR, a laserului Nd:YAG Switched sau orice dintre acestea două combinată cu tehnologia IMPACT, pentru rezultate rapide. - Culoare și textură: ten neted, echilibrat, cu timp minim
de recuperare Culoarea neuniformă, pigmentarea superficială și textura aspră a pielii pot fi îmbunătățite semnificativ utilizând laserul fracțional Er:YAG, tehnologia Near Infrared sau oricare dintre acestea combinate cu tehnologia IMPACT, pentru rezultate semnificative - Îndepărtarea părului nedorit: Noul Speed AFT, fără durere și utilizabil în orice perioadă a anului
Modulul Speed AFT are un aplicator mare care îți permite să efectuezi rapid tratamente chiar și pe zonele mai întinse, oferind pacienților cea mai rapidă și eficientă metodă de îndepărtare a părului nedorit. - Acnee: vindecă acneea pe termen lung
ClearSkin este prima tehnologie care combină laserul nonablativ cu efectul răcire la contact dar și de vacuum, pentru a trata acneea vulgară în mod sigur și eficient. Tratamentul este potrivit pentru toate tipurile de piele, nu are efecte adverse. Rezultatul este un ten neted pe termen lung.
TRATAMENTE
Remodelarea pielii | Leziuni vasculare | ||
Îndepărtarea părului nedorit | Cicatrici și semne postacnee | ||
Leziuni pigmentare | Ciuperca unghiei |
Concluzia este ca tratamentele moderne, pe langa faptul ca sunt tratamente tehnice, necesita o buna informare (daca suntem client) completata de alegerea unui specialist cu experienta si foarte bine pregatit.
Exigenta sa ramana capul de lista in alegerea noastra!
de Laura Busuioc, specialist în estetica faciala, trainer, fondatorul conceptului Frumusețe 3D: corp-minte-suflet.
Mai multe detalii: