A intrat in contact cu frizeria in anii 90 (în localitatea Băicoi, Prahova). Acolo a început să-și tundă intai prietenii, pentru ca nu aveau bani să se tundă la frizer si a tuns așa până când a plecat în armată, unde și-a continuat această îndeletnicire. Apoi, până prin 1998, a tuns în cartier, acasă sau pe la prieteni. A inceput să-i placă din ce în ce mai mult. Din 1998 pana in 2000 a tuns în Facultate, la Brașov, în căminele de pe Colina iar in 2004 a venit în București și s-a angajat în S-o Pantelimon 217 la așa-numitul Italianul. A stat acolo până spre sfarsitul anului, când a hotărât să-și deschidă singur o frizerie într-o garsoniera închiriată. Acolo și-a desfășurat activitatea timp de 8 ani. Asta până în 2012, când s-a întors și a cumpărat afacerea unde fusese Italianul. Din 2012 până în prezent deține salonul By Ciprian Ungureanu, “salonul tău de suflet”, pentru că a stiut sa faca din acel loc un spatiu cu o atmosfera prietenoasa apreciata de toti clientii.
“Frizeria nu mai este un loc unde să scapi de părul nedorit sau în exces, frizeria este un loc în care să te relaxezi și să îți pui în valoare una din cele mai frumoase părți ale corpului tău și anume…părul, pentru cei care îl mai au.”
Pe parcursul carierei lui de frizer a și câștigat câteva titluri: 2015 – campion național versiunea online Reuzel Romania (loc1), 2016 – finalist campionatul de frizuri stil Pompadour(loc 5), 2016 – campion național secțiunea SCHOREM OLD SCOO BARBER.(loc 1). Noua lui provocare este cea de trainer. Îi place să ia elevul de la zero și să facă din el un frizer cât mai bun. Crede în educație și în faptul că frizeria va (re)deveni cândva o artă.
Draga Ciprian, ai făcut la un moment dat o precizare, aceea ca: un vis nu devine realitate prin magie, este nevoie de sudoare, determinare si multă munca. Acum ca este momentul destăinuirilor, când erai mic, ce vroiai sa te faci când te faci mare? Care era visul tău? Cum ai început? De cata determinare, sudoare si munca a fost nevoie sa-ți împlinești propriul vis?
Intr-adevăr un vis măreț nu devine realitate ca prin magie, ci prin foarte multă munca, pasiune, dorința. Dacă ma intrebi ce vroiam sa ma fac cu siguranța nu ma vedeam facand frizerie. Ma vedeam polițist sau avocat de succes. Asta se inampla pana pe la 16 ani. Frizeria am început-o dintr-o întâmplare. In ceea ce privește sudoarea si munca depusă pentru împlinirea visului, aceasta se măsoară in ani, mai precis 30 ani.
Ești de departe una dintre cele mai iubite figuri din domeniul frizeriei (ai aproximativ 30 de ani). De ce crezi ca te îndrăgesc profesioniștii,fără rezerve?
Nu știu cât de îndrăgit sunt de către colegii de breasla dar pot spune ca in anul 2018 am fost ales de către frizeri in cadrul unui sondaj national drept CEL MAI APRECIAT FRIZER DE CĂTRE FRIZERII DIN ROMÂNIA. Aceste aprecieri de la colegi vin, probabil, de la faptul ca deși sunt un frizer OLD SCHOOL din punct de vedere al atitudinii, ținutei pe care o abordez, al tehnicii de lucru si din punct de vedere didactic, reușesc sa fiu tot timpul conectat la tehnicile moderne, informațiile de actualitate. Aprecierile probabil ca mai vin si din cauza faptului ca îmi place sa unesc oamenii industriei noastre prin tot felul de evenimente atât in viața reala câ si in mediul online(SEARA FRIZERILOR, GRUPUL DE PE FACEBOOK FRIZURI COAFURI TUNSORI DE TOP, concursuri online (Frizura Wow), Concursuri naționale de frizerie de băieți si fete, acțiuni caritabile ale Asociației FrizerArt la care sunt președinte. Stiu sa ma fac plăcut atât in rândul colegilor mai tineri cât si in rândul celor mai in vârsta. Cu toate acestea nu reușesc sa ma fac placut tuturor.
Ca sa parafrazam, dacă o actrița celebra spunea ca o recomanda vocea si talentul ei, pe tine ce consideri ca te recomanda?
Motto-ul după care ma ghidez este “MUNCEȘTE PANA CÂND NU MAI ESTE NEVOIE SA TE PREZINȚI”
Personal ma recomanda ONOAREA, RESPECTUL, MODESTIA SI PASIUNEA PENTRU FRIZERIE
De ce este absolut, dar absolut nevoie, sa faci ca sa fii un frizer adevărat?
Frizerul adevărat este sinonim cu frizerul profesionist.
Ca sa obtii acest statut trebuie sa împlinești mai mult condiții:
a) trebuie sa fii pasionat de frizerie
b) timpii liberi din zi sa ii dedici studiului. Nopțile sa visezi ca tunzi
c)sa fii un foarte bun diplomat in cele trei raportări (in relatia cu clienții, angajatorii, colegii)
d)sa fii întotdeauna in pas cu tendințele modei
e)sa îti aleagi modele de referință din industrie si tot timpul sa fii in competiție cu tine insuti, sa te autodepășesti in fiecare zi in plan profesional,etc.
Sunt personalități pe care le admiri? Cine te-a format. Cine ți-a oferit bazele acestei meserii?
Personalități sunt multe dar voi enumera doi dintre ei carora le mulțumesc pentru ca-mi sunt prieteni: MAESTRUL Golden Hands Fred Preda si MAESTRUL Vasile Roman.
Mai este un profesionist din Spania, Juanmapeluka este numele lui, pe care îl apreciez si pot spune ca este un IDOL al meu in aceasta meserie. Lucrarile lui ma inspira foarte mult. Am avut onoarea sa-l întâlnesc. Spre meserie insa m-a îndreptat Mama mea careia ii voi multumi toată viața ca a făcut acest lucru.
Sunt un Autodidact. In proporție de 80% din ceea ce știu in materie de frizerie cunosc din studiul meu personal si, cu ajutorul lui Dumnezeu, restul cunostintelor le-am strâns din investiția in Educatia in Barbering. Aici voi da câteva exemple: Lucian Busuioc, Catalin Lungu,Vali Sava, Bogdan Mirica si câțiva traineri aduși de Barbosul Prietenos.
Care sunt produsele Best of din punctul de vedere, pe piața din România, pe care le recomanzi celor care încep sa practice aceasta meserie?
Dacă ne referim ustensilele pe care le recomand eu, pot fi;
Mașini de tuns: Wahl
Trimmer: Babyliss Skeleton
Foarfeci: Passion Barber cobalt, Matzuzaki, Kasho
Feon: Dyson
Pieptăn:Y.S.Park
Brici: Gladius
Produse de styling: American Crew, Attitude mat, Reuzel, Uppercut ,Wella
Ești o persoana credincioasa? Crezi ca Dumnezeu are un plan cu fiecare dintre noi?
Sunt, într-adevăr, o persoana credincioasa dar nu suficient de credincioasa pe cat mi-as dori. Sigur ca suntem trimiși de Dumnezeu sa împlinim rolul pe care ni l-a dat, probabil de aceea se explica faptul ca unii reușesc mai rapid decat ceilalți, probabil Dumnezeu l-a ales pe unul sa facă treaba aceea iar alții au încercat si nu au reușit si aici se explica Dorinta lui Dumnezeu.Cred ca misiunea data de Dumnezeu mie este sa arat ca se poate reuși in viața si prin munca curate.
Skin fade, Razorfade, Tapering, Flattop, Executiv contour, Pompadour, Side Pomopadour, Hard Part Pompadour, OLD SCHOOL, Clasic, Care este frizura ta preferata? Care este tehnica cea mai dificila ?
Îmi plac absolut toate cele specificate de tine, le execut zilnic, le predau cursanților mei si le studies, dar pentru mine cele care au un aspect frumos si grad de complexitate in execuție sunt Razor skinfade with pompadour clasic si Razor Skin fade Flattop deoarece au toate formele necesare crearii artei in par (rotund, pătrat si triunghi) si, uneori, trebuie sa iti ti respirația pentru a tăia sau finisa corect. Aici de cele mai multe ori frizerul trebuie sa aibă un control milimetric asupra execuțiilor stilurilor.
Din punctul tău de vedere ce înseamnă sa fii un mentor bun in acest domeniu? (nu doar un formator sau un Brand ambasador)
Din punctul meu de vedere sa fii un mentor bun înseamnă sa stii sa imprimi in egala măsura atât meseria cât si pasiunea.
Un mentor bun trebuie sa dea cursanților si sfaturi utile in viata.
Un mentor bun trebuie sa vibreze de fericire atunci când elevul reușește sa execute cerința lui.
Ce te atinge si ce te emoționează cel mai mult după atâția ani de cariera.
Ma emoționează tinerii care au posibilități materiale scăzute si își doresc sa facă o cariera in aceasta meserie. Ma emoționează tinerii care reușesc sa vadă aceasta meserie ca pe o Arta, pentru ca este o Arta.