Marian Cotoi: “Dupa terminarea institutului Pitteurs, am colaborat ca hair stylist cu mai multe saloane [...]

Dupa terminarea institutului Pitteurs, am colaborat ca hair stylist cu mai multe saloane din Belgia: Saloanele “Jaques Dessagne” si “Camille Albane” unde mi-am definit stilul profesional.

Interviu cu Marian Cotoi, Hairstylist, Trainer, Owner la “Saloanele Marian Cotoi” și “Academia de Coafura Marian Cotoi” , Brand Ambassador

 

  1. Monsieur le coiffeur Marian Cotoi, comment allez-vous aujourd’hui? Probabil ca asa te-as fi abordat daca ne-am fi intalnit, dupa anii 90, pe o strada din Belgia. De ce Belgia, Marian? Si, mai ales de ce Institutul Pitteurs? Ce are acest institut atat de special si cum ai trecut tu de la munca in restaurant in spatele scaunului de coafura si, mai apoi, pe podiumurile de fashion internationale si nationale?

Asa a fost destinul! Puteam sa raman in Franta. Dar m-am dus pur si simplu in Belgia, fascinat de povestile cu strazi mici, inguste si cochete. Am ajuns acolo si primul lucru pe care l-am facut a fost sa muncesc in restaurante. Eram tanar, suplu si frumusel… am avut noroc si chiar succes. Am lucrat in diverse restaurante si am invatat multe despre arta culinara. La un moment dat, am lucrat si in celebrul restaurant din cadrul Hotelului Martin’s Chateau du Lac Genval unde a fost cazata echipa Frantei la Campionatul European de Fotbal.

De ce Institutul Pitteurs? Pentru ca destinul a facut sa intalnesc in Belgia, pe cand lucram la restautant, un om deosebit, seful Sindicatului Coaforilor din Valonia si el m-a orientat spre acest institut. Pana atunci am incercat sa ma integrez in invatamantul belgian, dar era foarte greu, pentru ca aveam acte de sedere provizorie.

Apoi, am cunoscut-o pe directoarea acestui institut, o italianca foarte cumsecade si cu o personalitate cu totul si cu totul speciala. A fost ca un pariu pe care l-am pus cu ea, pentru ca mi-a spus ca nu crede ca voi reusi sa ma inscriu in perioada in care se faceau inscrieri. Mai erau aproape 5 saptamani pana la finalizarea inscrierilor la institut. In acest timp institutul depunea actele la Minister ca sa primesti toate aprobarile pentru efectuarea cursurilor. Mi-au dat o lista intrega de documente pe care trebuia sa le aduc pentru inscriere, iar eu nu aveam nici un document din cele mentionate. Am vorbit in tara cu parintii mei ca sa se ocupe de traducerea si legalizarea actelor si am reusit sa le obtin in doua saptamani. M-am dus la institut cu toate actele si pentru ca nu era o zi de lucru cu publicul, am rugat portarul sa ma lase sa intru. Printr-o stralucire de moment mi-a venit idea sa-i spun ca mi-am uitat ceva in masina. Am fugit in Cartierul Botanic si am luat un buchet de flori, pe care l-am dat unei doamne care aflasem ca e la biroul unde trebuia sa imi depun eu actele. I-am dat buchetul de flori, i-am facut un compliment si apoi i-am spus ca sunt roman si ca vreau sa studiez acolo. A ramas foarte placut surprinsa, pentru ca acel buchet de flori a fost ca o declaratie de dragoste si pentru ca ii facusem ziua asa frumoasa, mi-a promis ca va lua dosarul meu si va merge personal la sa obtina aprobarile necesare ca sa ma incadrez in timp si sa ma pot inscrie. Si astfel am ajuns student la Institut, castigand pariul cu directoarea de la Institutul Pitteurs.

 

Daca nu reuseam, nu stiu care ar fi fost drumul meu…. Era greu sa mai astept inca un an…. Probabil ca ma indreptam catre altceva.

In perioada cat eram la Institut, clasa noastra a participat la coafarea modelelor de la Miss Belgia la Liege in cadrul Expozitiei de Coafura. A fost un eveniment foarte mare si am fost fascinat pentru prima oara de podium. De atunci mi-a placut foarte mult sa coafez pe podium, sa lucrez cu modele, etc. Cand m-am intors in Romania m-am impus atat de repede incat numele meu a luat amploare si toti organizatorii de festivaluri (cum sunt Romanian Fashion Week, Bucharest Fashion Week, Summer Festival, etc) ma chemau sa colaboram in cadrul acestor festvaluri. Pe vremea aceea faceam foarte multe coafuri pentru ca asta se cerea. Nu ieseai in evidenta cu o anumita tunsoare sau realizand o anumita culoare, asa cum este acum. Te remarcai ca artist prin coafurile realizate. Eu facand foarte multe coafuri, care mai de care mai sofisticate si mai elegante, oamenii m-au vazut ca pe un om nou in breasla care avea deschidere destul de mare din punct de vedere tehnic, profesional, viziune, imaginatie si care era educat in spiritul muncii, respectul muncii, respectul pentru arta.

  1. Ti se spunea adesea cu admiratie “Maestrul”. Esti un adevarat profesionist, vorbesti si lucrezi ca unul si impresionezi mereu prin calitatile tale. Daca ai trasa acum un set de valori de la care nici un hairstylist nu ar trebui sa se abata, care ar fi acelea?

In primul rand trebuie sa faci acesta meserie din pasiune, dupa care trebuie sa te specializezi continuu ca sa ai o deschidere foarte mare din punct de vedere tehnic, sa poti sa reusesti lucruri foarte frumuoase, care sa uimeasca pe ceilalti prin educatie.

In aceasta meserie trebuie sa fii serios, sa muncesti foarte mult, sa te respecti pe tine si meseria pe care o practici.

 

  1. Iti mai amintesti ce produse si echipamente foloseai la inceputurile carierei tale?

La institut, pe parcursul celor 3 ani, am lucrat cu Wella si L’Oreal, dar si cu alte branduri precum Perma si Schwarzkopf. La institut aveam toate dotarile necesare, exact ca intr-un salon. La vremea respectiva, se utilizau bigudiuri pentru realizarea buclelor, nu ondulatorul asa cum se foloseste astazi. Ondulatoarele erau utilizate doar la pregatirea parului pentru diverse coafuri.

Dupa terminarea institutului Pitteurs, am colaborat ca hair stylist cu mai multe saloane din Belgia, cum ar fi Saloanele “Jaques Dessagne” si “Camille Albane” unde mi-am definit stilul profesional, lucrand cu cele mai bune echipamente si produse de pe piata la acea vreme.

Cand am revenit in tara, am lucrat tot cu Wella si L’Oreal si am dotat cele 2 saloane pe care le-am deschis in Craiova cu toate echipamentele si ustensilele necesare, asa cum vazusem la institute, in Belgia si in saloanele in care am lucrat.

 

  1. Un specialist trebuie sa fie un ins neobosit, dornic sa invete continuu, dornic sa isi etaleze cunostintele, in cazul in care este si pedagog. Care este perspectiva ta, raportata la Romania, in legatura cu educatia coafeurilor? Ce cursuri, la ce preturi – oferi in cadrul Academiei Marian Cotoi.

Nu orice profesionist poate fi si un bun pedagog. Trebuie sa ajungi la o anumita maturitate profesionala si sa iti doresti sa impartasesti din cunostintele tale celorlalti. Trebuie sa ai rabdare cu fiecare cursant, sa reusesti sa ii descoperi calitatile si sa ii indrumi si canalizezi spre obiectivele lor profesionale. In momentul de fata in Romania domeniul acesta a evoluat foarte mult fata de acum cativa ani in urma. Sunt multi hair stylisti buni care si-au deschis scoli de coafura si care formeaza tineri in acest domeniu. Insa fiecare scoala are propria politica/strategie, efectuand cursuri de initiere sau de calificare sau de specializare in domeniul coafurii. In cadrul academiei mele, am dezvoltat un sistem complex de cursuri, efectuand cursuri de calificare unde cursantii sunt pregatiti la un nivel superior pentru a practica aceasta meserie, dar si cursuri de perfectionare pe diverse servicii cum ar fi tunsoare, colorimetrie, tehnici avansate de vopsit sau coafura.

Fiind Brand Ambasador Honma Tokyo si Luxury Greenlight in Romania, organizam periodic impreuna cu colaboratorii nostri, seminarii de specializare pentru hairstylisti pentru efectuarea tratamentelor de indreptare a parului cu keratina si botox dar si seminarii de colorimetrie.

Prin urmare, tineri care doresc sa imbratiseze aceasta meserie si vor sa investeasca in viitorul lor pentru a deveni un specialist profesionist, pot efectua aceste cursuri atat in Bucuresti cat si in Craiova sau, mai nou, online (acolo unde atat legislatia permite cat si tipul de curs). Cat priveste preturile cursurilor, acestea sunt mentionate pe site-ul academiei. Pretul cursurilor de pregatire individuala sunt stabilite individual in functie de mai multe criterii discutate cu fiecare cursant.

  1. Te-am admirat de fiecare data, la Cosmobeauty, unde te-am avut si in juriul concursului national de coafura, pentru eleganta ta. Avem si noi o curiozitate: cate papioane ai in colectie?

De-a lungul colaborarii mele cu televiziunile, am intalnit creatoari de moda care m-au apreciat ca om si profesionist, au apreciat stilul meu vestimentar si mi-au oferit posibilitatea de a colabora cu acestia. O mare parte dintre ele le-am cumparat, dar si ei mi-au oferit foarte multe papioane pentru ca au vazut ca stilul ma reprezinta si eram mai sic.

Sunt multe! Nu le-am numarat, dar cu siguranta sunt peste 60 de papioane … pot sa asortez cate un papion la orice tinuta.

  1. Perseverenta sau autenticitate? Ce te influenteaza si ce te defineste mai mult?

Perseverenta este un lucru obligatoriu in profesia mea, trebuie sa cauti tot timpul sa te depasesti, sa fii mai bun, sa fii mai eficient, original. Autenticitatea vine din capacitatea mea de a ma autodepasi, pentru ca sunt foarte exigent cu mine insumi si faptul ca imi imaginez lucruri, inventez tot felul de tehnici noi, asta imi da puterea sa pot sa inovez, sa vin in fata clientilor mei, a cursantilor mei si in fata publicului cu lucrari inedite si de calitate. In momentul in care ai puterea sa visezi si sa iti imaginezi efecte, iar mai apoi sa le pui in practica, oamenii apreciaza, oamenii vad aceste lucruri. E mai usor sa copiezi decat sa inovezi. Si aceasta determinare vine din personalitatea mea si dintr-o stare de spirit interioara si care a fost si cultivata de-a lungul timpului.

  1. Numeste o tehnica si o categorie de servicii de coafura care, indiferent daca este e facuta de tine la Craiova sau Bucuresti, este aproape o marca inregistrata Marian Cotoi.

In randul hairstilistilor, tunsoarea este cea care ma reprezinta. Majoritatea cand aud de cine este tuns parul spun ca asta e stilul lui Cotoi, e mana lui Cotoi, asta te defineste, asta are imaginatie, asta iti pune in forma fizionomia foarte bine, deci este un artist.

  1. Cu ce produse si echipamente ai ales sa lucrezi si ce a contat cand le-ai ales?

La inceput am lucrat cu branduri foarte cunoscute si mi-am dat seama ca indiferent cat de artist si cat de cunoscut esti, nu puteai sa te impui ca brand personal pentru ca aveai bariere.


Brandurile mari iti impun cu strictete anumite bariere ca sa te pastrezi in viziunea lor. Nu poti sa devii un artist foarte mare lucrand toata viata pentru un brand mare. Poti sa fii cel mult unul dintre cei mai buni tehnicieni in… ceva.

Dar arta in acest domeniu nu este cuantificata la cat de perfect faci un lucru, ci cat de sus poti sa ajungi, cat de departe poti tinzi creand, dezvoltand anumite lucruri si dand amploare anumitor efecte, fie ca este vorba de coafura sau o tehnica de vopsit sau tunsoare. Daca ai personalitate, talent si esti pasionat, muncitor, te poti dezolta si creste foarte bine si poti sa zbori foarte sus, metaforic vorbind.

In ultimii ani, am ales sa colaborez cu branduri nu atat de consacrate, dar branduri care mi-au dat posibilitatea sa ma manifest ca artist in toata amploarea mea. Sunt Brand Ambassador al unui brand italian de produse pentru vopsit si hair styling, Luxury Greenlight. Am fost si am vazut fabrica, procesele tehnologice, am vazut ca au chimisti foarte buni si impreuna cu mine dezvolta gama de produse, o perfectioneaza pentru a obtine cea mai buna calitate la un pret competitiv. Si cred ca sunt multumiti si satisfacuti de aceasta colaborare cu mine, de aportul pe care l-am avut ca artist si profesionist, avand in vedere cresterea comerciala a brandului pe piata romaneasca.

De asemenea, de cativa ani colaborez si cu un alt brand care s-a lansat recent in lume, in care am crezut – si nu m-am inselat –  pentru ca are din ce in ce mai multa cautare in domeniul hairstylingului. Este vorba de produsele de restructurare si regenerare a podoabei capilare, de indreptare a parului, fiind proceduri inca noi pe piata romanesca, dar care, pe mine ca profesionist, ma ajuta sa ma indrept spre alte orizonturi, alte servicii. Lucruri de genul acesta am cautat in piata, in domeniul esteticii si coafurii.

  1. Sa facem un mic exercitiu. Sunt o bridezilla (*genul isteric de mireasa) si m-am programat la Marian Cotoi pentru o proba de coafura de nunta. Am parul saten, de lungime medie si mi-as dori – pentru ca nunta va fi una tematica – sa port o coafura retro cu aceasta ocazie. Ce imi recomanzi, ce tratamente si tehnici vei folosi, ce produse de styling vei aplica?

In primul rand, i-as sugera sa isi ia niste extensii… ca sa poti crea anumite coafuri trebuie sa ai par. Apoi, as utiliza adaosuri (asa se numesc in termeni tehnici) pentru a putea crea volume si pentru a da amploare coafurii in anumite zone. In functie de fizionomie, as opta pentru o coafura cu volum si bucle stilizate care sunt realizate cu ajutorul ondulatorului, pudra, ceara lichida si fixativ. Fiind o “bridezilla” ii voi cere si ei parerea inainte de a stabili coafura pentru a afla care sunt asteptarile ei, ce si-ar dori si pentru a afla stilul ei.

  1. Un mesaj pentru sutele de cursanti care au avut privilegiul sa invete de la tine…

Daca ma gandesc la cei pe care i-am invatat meserie, le-as spune sa puna in practica cu pasiune tot ce au invatat de la mine, pentru cas spiritul meu artistic ii va insoti peste tot. Sa fie deschisi spre educatie pentru ca numai asa isi pot realiza visurile, sa evolueze din punct  de vedere artistic si sa nu uite: “Coafura este o arta si toate tipurile de arta necesita pasiune si rabdare!”

Si arm ai fi ceva: sa zambeasca ori de cate ori au o provocare profesionala si sa isi aminteasca de increderea insuflata de mentorul lor.

  1. Care este cea mai emoționantă experiență din viața profesională de până acum? Dar din viața personală?

Sunt mai multe pentru că mă hrănesc cu lucruri mărunte. Construiesc pas cu pas imaginea fiecărui client care trece pragul salonului meu și zâmbetul, satisfacția, fericirea pe care le regăsesc pe chipul lor mă fac si pe mine fericit, îmi dau forță să continui pentru că ma simt apreciat, împlinit. Este o energie pe care mi-o iau în fiecare zi când sunt în saloanele mele. De asemenea, cand lucrez cu cursantii mei care sunt la inceput de drum, care sunt stangaci sau poate nu au avut tangenta deloc cu aceasta meserie insa isi doresc sa reuseasca, cel mai interesant lucru pentru mine este atunci cand ii preiau si imi propun sa se ridice la un anumit nivel si uneori reusesc sa ii depaseasca pe cei mai buni dintre ei. Asta este o dovada ca daca muncesti foarte mult si iti doresti sa reusesti, poti ajunge sus si poti fi bun in ceea ce faci. Iar pentru mine acest lucru este o mare bucurie si implinire sufleteasca.

În ceea ce privește viața personală, nașterea fiicei mele, Maya Nicole, a fost cel mai emoționant moment care mi-a adus o mare bucurie și o altfel de traire pe care n-am mai simțit-o până în acel moment. Ea este motivatia mea pentru viitor, pentru a avea o viata mai buna, pentru a ma proteja ca sa ii pot fi alturi cat mai mult si pentru a-i oferi sprijinul de care are nevoie.

  1. Ce faceți pentru evoluția dumneavoastră profesională?

Reușita în business înseamnă totodată o creștere profesională. Însă succesul nu vine fără a investi în tine și în educația ta. Eu mă pregătesc tot timpul, particip la seminarii atât de dezvoltare personală, cât și profesională, merg la workshop-uri organizate de diverse branduri, la cele susținute de colaboratori de-ai mei, mă dezvolt la rândul meu prin cursurile și seminariile pe care eu le susțin.

Când esti trainer devii mai bun pentru că în momentul în care transmiți ceea ce faci, conștientizezi mult mai bine anumite lucruri, le revizuiești, le îmbunătățești și, prin acest proces, devii o variantă mai bună a ta.

  1. În afară de hairstyling, ce alte lucruri te mai pasionează?

Îmi place să gatesc mancaruri fine, sa călătoresc, să descopăr locuri și să cunosc cultura locurilor respective.


Îmi place să pescuiesc, dar nu am niciodata timp. Caut natura si linistea aceea de pe marginea unui lac, imi place sa ascult sunetul naturii.


Liniștea, armonia, echilibrul cromatic te încarcă, oricât de puțin timp ai petrece acolo, mă relaxează total și mă încarcă de energie.

  1. Ești tată, soț și ai un business în domeniul frumuseții. Cum reușiți să le împăcați pe toate?

Sunt tata; nu mai sunt casatorit. In prezent, locuiesc cu logodnica mea si ne impartim saptamana intre Bucuresti si Craiova…3 zile in Bucuresti, 3 zile la Craiova, iar una suntem pe drum. Ca tata, fiind un barbat divortat mi-e dificil sa fiu un tata model, insa imi iubesc copilul, il ajut, incerc sa fiu cat mai aproape de el, nu imi iese de fiecare data dar am consilieri pe langa mine si ma ghideaza si-mi spun cum sa ma comport cu un copil de 14 ani, cum sa-l inteleg si descopar in fiecare zi lucruri noi si chestii la care nu m-am gandit niciodata.

  1. Ce inseamna echilibrul interior?

In viata, daca ai trecut prin greu, apreciezi altfel totul, nu ti-o mai complici, pentru ca ai trecut un nivel de stres, de preocupare, de durere sufleteasca si mentala, incat limita ta fiind atat de mare nu te poate dobori orice, oricum. Iti gasesti de fiecare data resurse ca sa te repozitionezi intr-o postura mult mai lejera ca abordare si relationare cu celelalte persoane. In fiecare dimineață și seară, mă rog la Dumnezeu și îi mulțumesc că m-am trezit și ma bucur de o noua zi, de soare, de viata.


Sunt credincios si cred ca Dumnezeu m-a ajutat si este alaturi de mine sa pot sa trec cu bine peste toate greutatile vietii. Sunt o persoana puternica, echilibrata, imi propun tot timpul noi proiecte. Viata mea este constituita din proiecte, atat pe plan profesional cat si pe plan personal. Eu nu pot sa traiesc asa… sa ma bata vantul ca frunzele pe pamant, dintr-o parte in alta.


Lucrez zi de zi la proiectele mele si ma bucur cand le finalizez, cand reusesc sa fiu un reper pentru ceilalti. A fi mentor presupune sa ai anumite calitati pentru ca oamenii sa te urmeze, sa viseze la pozitia ta, la calitatea ta de om si profesionist.