Ambra, chiparos, iasomie, bergamotă…mai delicat sau mai greu, parfumul stârnește recții pe pielea noastră, în noi…în ceilalți. Raluca Vasile, parfumier de lux, tester senzorialist autentic și o prezență exotică în această lume, – noi nefiind o țară cu tradiție sau școli în arta parfumeriei – a avut amabilitatea de a răspunde Revistei Cosmobeauty.
Jean Claude Hellena spunea că trebuie să lași parfumul să te seducă, adica să îi dai timp, să nu-l judeci de la început. Un parfum e o descoperire profundă dar cum aleg, Raluca, femeile un parfum?
Exista un criteriu comun și acela este dominanta olfactivă, adică acea amprentă olfactivă pe care o purtăm fiecare de la naștere, mirosul mamei, casei, dulapului bunicii, mirosul copilăriei și al momentelor importante, pentru că simțul mirosului este cel mai conectat cu memoria si ne teleporteaza instant în timp. Apoi sunt aspecte care țin de așteptările și personalitatea fiecăruia.
“O femeie trebuie să aibă minim 3 parfumuri-semnătură, unul pentru zi cu zi pe care să îl poarte și la job, unul de seară care să îi sublinieze unicitatea și unul de călătorie care să o reconecteze cu ea însăși.”
De ce avem preferințe atunci când alegem un parfum și cum se explică aceste preferințe?
Suntem diferiți, ne naștem cu o moștenire olfactivă unică. Putem însă să ne cunoaștem mai bine și să ne stilizăm așteptările și gusturile către cele care ne fac bine și sunt în perfectă armonie cu noi. În acest demers un parfumier ne poate ajuta să ne autodescoperim. De aceea ne și alegem partenerul instinctual după miros. Poate ne place cum arată, dar dacă nu ne place cum miroase nu vom rămane alături de el/ea. (există astăzi și aromaterapie de cuplu, programe de self-discovery pentru parteneri, etc.)
Cum se naște un parfum memorabil?
Prin munca multă, uneori de câțiva ani. Cel mai mult eu am lucrat la un concept 4 ani, pentru Cubano Allegria, pentru că am folosit esențe noi precum tabac cubanez Cohiba, diluții din rom, vanilie de Madagascar și Mariposa – floarea națională a Cubei. Sunt o privilegiată, pentru că doar Ramon Monegal, celebra casă spaniolă mai are un parfum cu Mariposa în portofoliu, în ediție limitată.
Parfumierii sunt artiști ai mirosului și alchimiști. E o dualitate fără de care creația și arta nu pot exista. Un parfum memorabil este artă desăvârșită. Încapsulează un mesaj nescris și nevăzut, experiențe, călătorii, istorii ale parfumierului și viziunea sa despre lume.
Există tendințe? Ce parfumuri sunt în tendințe? Da, există tendințe dar nu neapărat legate de sezon. Într-adevăr vara preferăm parfumuri fresh, iar iarna mai vanilate și mai grele. În Romania, fiind mai balcanici, ne plac mirosurile grele, oud-urile arăbești și rășinoase.Tendințele în parfumerie sunt legate de lifestyle mai nou. Se observă de la an la an dorința de personalizare, de întoacere la natură, la un stil de viață în armonie cu natura.
Apoi există o altă tendință spre minimalismul etichetei. Se pune mult mai mare accent pe calitatea esențelor folosite, a parfumului final, a conținutului decât a formei. Parfumul este o carte de vizită și o primă impresie pe care nu o poți schimba, te apropie sau distanțează de oameni. Cu toții am trăit momente de genul: colegul dat cu parfum de seara la job sau mirosul parfumului înnecăcios lăsat de cineva în lift dimineața, la prima oră.
Interviu realizat de Isabela Vasile
…………………………………………………………………….
Raluca Vasile, parfumier de lux, consultant în branding multisenzorial și scent designer pentru branduri de ambient, s-a specializat în parfumerie de lux la Perfumery Art School UK, cu stagii în parfumerie exotică la Paris, Milano, Florența, Dubai și Qatar. Este singurul parfumier român premiat de A’ Design Awards Milano, invitat să expună la Congresul de Parfumerie de la Nisa, Exsence Milano și la FIS Arabia Dubai.