Daca vei deveni un frizer bun – e de bine, nu o sa mori de foame, vei avea mereu bani in buzunar, vei manca paine cu unt. Dar daca vei deveni cel mai bun frizer, atunci draga mea, peste unt vei pune icre rosii si icre negre.
Interviu cu Liuba Trofaniuc
- Am citit intr-un articol legat de taina numelui ca purtatoarea prenumelui “Liuba” nu depune mari eforturi ca sa fie in centrul atentiei. Este de obicei o persoana atrasa de frumos, foarte cocheta, si care se face repede indragita de cei din jur. Cum era Liuba in copilarie? Si…cum era lumea copilariei de altadata?
Copilaria mea a fost una frumoasa, am avut libertate. Eu am fost un copil foarte cuminte si foarte, dar foarte visator, cu fantezii, cu bucurie, cu veselie. Am crescut la sat unde contactul cu natura era 100%.
Mică fiind, mă urcam pe cel mai inalt deal pentru a privi norii si incercam sa identific vreo forma de animal sau o infatisare, o imagine in fiecare dintre ei. Puteam să mă joc cu imaginația și norii ore în șir.
Pe la 10-12 ani ma gandeam cum sa fac sa ating curcubeul si socoteam ca atunci cand voi creste, voi atinde linia orizontului si cu ea, si pe cea a curcubeului. Îmi amintesc în mod special iernile adevărate, cu troiene imense si cu timp petrecut la sanius pana inghetau pantalonii pe noi. Sau zilele superbe de primăvară în care ieseam toți copii din mahala si ne jucam pana tarziu cu mingea: jucam baschet cu niste mingi imense si grele de ti se inroseau mainile, dar nu ma dadeam batuta, entuziasmul si competitivitatea nu imi permiteau acest lucru! Trebuia sa fiu prima, sa inscriu si sa acumulez cele mai multe puncte.
- Pana sa ajungi sa studiezi arta coafurii, ma gandesc ca si tu te jucai cu papusile. Erai tentata sa le coafezi, sa le tunzi, sa le pui tot felul de accesorii in par?
Eu nu tin minte in copilaria mea sa fi avut asa multe papusi. Ce imi amintesc este ca aveam o papusa mica din plastic, cheala si parca avea si o cadita in care ii faceam baie, iar cadita aceea era mai mica decat o palma. Jucăriile copilariei mele erau mai degrabă lucruri de prin ograda pe care eu le transformam in jucării.
- Cand ai crescut si ai decis ca acesta este lucrul pe care ti-l doresti sa-l faci pentru toata viata, ce au spus parintii, prietenii?
Nu eu am decis, nu a fost decizia mea si nici macar a mamei. Tata a zis ca eu trebuie sa invat o meserie, eu una ma vedeam avocat.
Tin minte cum tata m-a asezat pe genunchi si mi-a zis: “Hai sa iti explic cum stau lucrurile, daca vrei sa devii avocat sau judecator trebuie sa stii ca te asteapta decizii foarte grele, decizii ce vor afecta vieti, iar noi nu suntem in stare sa luam decizii pentru viata omului, sa il judecam… vei fi amenintata, haituita si nu vei avea liniste sau pace sufleteasca”.
Mi-a zis sa mergem in Chisinau sa invat o meserie de la evrei, ei erau cei mai buni in toate meseriile: frizeri, cizmari, fotografi, croitori, vânzători , ei erau peste tot.
Tata zicea: “sa fii un meseriaș bun e ceva, dar sa fii cel mai bun – e cu totul si cu totul altceva. Daca vei deveni un frizer bun – e de bine, nu o sa mori de foame, vei avea mereu bani in buzunar, vei manca paine cu unt, dar daca vei deveni cel mai bun frizer, atunci draga mea, peste unt vei pune icre rosii si icre negre”. Acestea au fost cuvintele tatei.
- Cum era scoala de coafura in care ai invatat tu? Ce programa scolara se studia, cate ore, daca exista multa rigoare si disciplina?
Exista scoala profesionala de meserii. Am invatat meseria vreme de un an de zile: 6 luni de frizer si șase luni coafeza. Doua luni teorie si restul practica in salon langa un profesionist. Am invatat de toate in acest an: contabilitate, conduita etica, reguli sanitare, protectia muncii, istorie, estetica etc.
Atunci era disciplina, in anii ‘80 toata lumea venea la ore, nu exista termenul de “chiulit”, aveai alta responsabilitatea, nu-ti permiteai sa-ti dezamagesti parintii, nu-ti permiteai sa dai gres.
Tin minte ca o data pe saptamana îmi venea randul sa fac cinste cu pranzul sau cina colegelor mele (eram 4 fete) si nu puteam sa cer bani de la mama pentru asa ceva.
3 ruble pe vremea aceea era o avere, cam atat costa acea masa, plus ca trebuia sa imi ajunga banii si de drum dus-intors pana acasa.
Daca mama imi dadea o rubla – bani de buzunar sau pentru gustari, eu niciodată nu îi foloseam pentru acest scop, îi păstrăm pentru că nu stiam daca saptamana viitoare mai putea sa imi dea sau nu. Și totuși eu aveam 3 ruble și eram fericită.
- Cine ti-a pus pentru prima oara, ca profesionist, un pieptene in mana?
Un profesor evreu, asa ca pana la urma cuvintele tatei s-au adeverit. Primul evreu la care eu am facut practica mai avea alte doua fete in ucenicie. Dupa prima saptamana a inceput sa imi dea cate 1 rubla. Mi-o dadea pe furis, si eu ma simteam cea mai bogată (in conditiile in care cu 25 de bani mancam la cantina de langa un meniu intreg: felul 1, felul 2 si la desert – compot). Știam că îmi dă doar mie, eram cea mai multumita, asa nici nu mai puteam accepta rubla de la mama, ii ziceam: ”Nu-mi da pentru ca eu am”. Ajunsesem sa strang deja cate 27 de ruble. Era mult, era o avere.
Fetele l-au intrebat pe profesor de ce nu primesc si ele bani pentru ucenicia lor, iar raspunsul lui a fost: “Pana veți ajungeti ca Liuba va fi cale lunga”.
El m-a invata sa si bărbieresc, am barbierit prima data un parasutist, semana cu Alain Delon, era inalt cu ochii albastri, un barbat foarte frumos … A fost un fiasco total, probabil de emoții.
A intrat in salon si a zis ca vrea sa fie barbierit de catre una dintre fete. Profesorul meu, domnul Roman a strigat in gura mare: “Liubaaa, hai! Eu nu si nu. Nici nu a fost nevoie sa ma mai strige o data pentru ca din privirea lui am inteles ca nu e scapare… si am inceput sa pregatesc barba si sa fac spuma si in capul meu rasunau cuvintele lui: “barba bine pregatita e 80% un barbierit calitativ”.
Era un intreg proces de pregatire: aveai nevoie de comprese cu apa fierbinte ce se puneau pe fata pentru deschiderea porilor, apoi cu miscari circulare, cu ajutorul unei pensule stufoase faceai spuma pe fata, repetai procedura cu prosopul fiebinte si din nou dadeai cu spuma. Trebuia sa observi care este directia de crestere a firului, unde are vartej, ore intregi de teorie si studiu.
L-am barbierit pe fata, pe gat, totul a decurs minunat pana in acest punct. Am ajuns in zona nasului, in acest moment trebuia sa apuc usor varful nasului pentru a-l indrepta in directia opusa si a putea rade perfect pliul format intre nas si obraz, am pus briciul la 90 grade si deja stiti ce a urmat, i-am facut o taietura de toata frumusetea, sangele i-a tasnit instant iar primul lucru pe care l-am facut a fost sa alerg dupa usa, sa ma ascund si sa tremur din toate incheieturile.
Profesorul Roman a oprit sangerarea si m-a strigat din nou: “ Liubaa, treci si-ti termina treaba!” – iar rasuflarea mea parca s-a taiat in ciuda caracterului meu puternic si dârz.
- Esti faimoasa pentru coafurile de eveniment iar cei care invata meserie de la tine au numai cuvinte de lauda la adresa ta. Putini insa stiu cata pregatire si cata truda stau in spatele pedagogului minunat care este Liuba Trofaniuc. Socoteste, te rog, cate cursuri, cate specializari, cate trofee ai obtinut pana acum si cat ai investit in pregatirea ta?
Toata viata mea am invatat, de la toti oamenii care m-au inconjurat si pe care i-am considerat mai buni decat mine.
Meseria asta “se fură”! Noi invatam unii de la altii. Daca imi placea un gest la cineva trageam cu ochiul de 2-3 ori pana invatam.
Eu sunt maestru modelier pe tunsori de barbati, asta mi-a placut si asta am facut 35 de ani si fac in continuare cu ochii inchisi. Pasiunea pentru coafurile de eveniment, s-a conturat acum sase ani pentru ca am inteles ca aici, in Romania sunt foarte solicitate si poate ca asa mi-a fost sortit – sa invat aceste lucruri la 52 de ani.
Am inceput cu impletituri dar de cand l-am descoperit pe maestrul Georgy Kot, viata mea s-a intors la 180 grade, a capatat un cu totul alt sens.
Investitia nu o pot calcula in bani ci in timp.
Pot spune doar ca intr-un timp foarte scurt am investit destul de mult. Pretioase aici sunt cunostintele acumulate si nenumaratele ore de munca.
- Ce se studiaza la Academia ta, ce cursuri oferi, durata, costuri, unde te pot gasi cei doritori sa se pregateasca cu tine?
Cursurile variaza, avem formate diferite, prin urmare si preturile sunt diferite. Oferim cursuri de baza, cursuri de coafuri texturate, cursuri de tunsoare, de impletituri, de onduleuri în diferite stiluri moderne și clasice. Punem accent si pe teorie, dar cel mai mult pe practica. Foarte multă practică.
Compania Elit Art Stil a fost fondată pentru a putea invita traineri de origine rusa: în acele timpuri eu nici nu faceam coafuri speciale sau cursuri. Cursurile se desfasurau la inceput in sali de conferinte, apoi cursurile au inceput sa se desfasoare in tara, nu doar in Academie. Cei interesati ne pot gasi pe site-ul www.elitartstil.com.
- Care a fost momentul cu cea mai mare incarcatura emotionala pentru tine, cand ai realizat o coafura cuiva (poate ai facut acest lucru pentru cineva drag).
Momentul cu cea mai mare incarcatura emotionala cred ca a fost in Academia lui Georgy Kot la cea de-a doua vizita. Mi-a lasat o amprenta atat de profundă in suflet incat dupa prima vizita eu nu am mai avut pace asa ca a trebuit sa revin. Iar si iar si iar.
- Nu totul este floare la ureche pe lumea aceasta! Ce sfat de suflet ai pentru cei care sunt la inceput de drum in meseria de coafor si poate se simt descurajati de competitie?
Daca cu adevarat sunt pasionati de aceasta meserie atunci sa isi urmeze visul! Trebuie sa crezi in tine si, evident, e nevoie de mult exercitiu, de multe ore de studiu, de practica. E ca atunci cand inveti o poezie, pentru a retine versurile: nu e suficient sa le citesti doar o data. Ci să repeți atât cât este necesar pentru a o memora.
- Ai la dispozitie 7 secunde sa faci o prima impresie, intrand intr-o sala de curs in care sunt numai persoane noi. Ce faci? Ce le spui acestora asa incat sa ii cuceresti pe loc?
Zambesc! Eu cred ca zambetul poata sa deschida orice inima! Dar ma refer la Zâmbetul sincer, din suflet! “Salutaaare, ce faceți? Sunteți pregătiți să deveniti Maeștri? Să începem!”
