La prima intalnire cu Loredana (Loredana Didyk) in cadrul Cosmobeauty, prezentarea ei suna astfel: sunt esteticiana licentiata in SUA si CIDESCO Diplomate in Beauty Therapy. De atunci au trecut cativa ani, ani in care Loredana a ales relocarea in Romania, respectand standardele meseriei asa cum le-a deprins in SUA si impunand si in tara de origine un nivel de exigenta in practicarea acesteia. Daca nu ati auzit pana acum cine este CIDESCO si ce reprezinta CIDESCO la nivel mondial este momentul sa cititi acest interviu cu ea.
- Ce reprezinta CIDESCO si ce a insemnat si inseamna CIDESCO pentru tine?
CIDESCO este standardul mondial pentru frumusețe, terapii beauty si spa. Comitetul International de Estetica si Cosmetologie – CIDESCO a fost fondat in 27 Decembrie 1946 la Bruxelles, de catre belgianul George Dumont si francezul Jacques Poirsons iar obiectivele celor doi fondatori au fost crearea unei uniuni, schimbul de idei și schimbul de cunoștințe. În plus, au dorit ca in comunitatea de elita CIDESCO să se poata conecta cu medici, chirurgi, dermatologi și chimisti, să conlucreze pentru a demonstra că munca lor are o valoare serioasă.
Astazi CIDESCO are peste 200 de scoli in 33 de tari din lumea intreaga.
Pentru mine CIDESCO a reprezentat oportunitatea de a ma perfectiona si de a-mi aprofunda cunostintele, la cel mai inalt standard in acesta frumoasa industrie Beauty. Cand ceea ce faci este pasiune, atunci iti doresti sa stii cat mai mult si sa practici la cotele cele mai inalte posibile meseria ta.
Ce inseama CIDESCO acum dupa dobandirea diplomei de CIDESCO Beauty Therapy ? Inseamna valoare si o bucurie imensa dupa ore si ore de invatat, teste, practica, munca.
- Ca sa devii Beauty Therapist ai nevoie de o pregatire de lunga durata si de o evaluare constanta a cunostintelor. Ce inseamna un BT calificat, si ce nivele trebuie dobandite, care este programul saptamanal in alte tari (SUA, unde ai si activat) si care este salariul anual.
Pentru a deveni CIDESCO diplomat in Beauty Therapy ai nevoie de 1.200 de ore de training atat terorie cat si practica intr-o școala acreditata CIDESCO. Asa ca am ales un Institut acreditat CIDESCO.
Am inceput prin a urma cursul la zi, timp de 6 luni: prezenta era obligatorie, zi de zi, 8 ore/zi, de luni pana vineri, vineri fiind zi de practica, cu clienti reali.
Ca studiu pot spune ca am invatat de la stiinta pielii, anatomie si fiziologie a pielii, la dermatologie, elemente de baza ale chimiei, elementele de bază ale energiei electrice, elemente de baza ale nutritiei, estetica, abilitati in afaceri. Dupa care a urmat un examen la stat pentru obtinerea licentei de estetician in beauty. Am continuat la fel in fiecare zi cu teorie 4 ore pe zi, seara, de luni pana vineri, iar sambata 8 ore practica, iar la 2 duminici sau la nevoie mai adaugam 6 ore de practica.
Dimineata lucram in colaborare part-time la un beauty salon in Chicago pentru a practica si a-mi imbunatati performanta ca esticiana.
Studiul devenise mult mai complex, intrasem in practica profesionala, stil de viata bazat pe dieta si nutritie: stress si exercitiu, in anatomie, studiul detaliat al sistemelor corpului uman, pielea si tratamentele faciale, spa si alte terapii, tratamente corporale, business si management.
Dupa 1 an si 7 luni de studiu si practica am ajuns la ziua examenului CIDESCO care consta in examinare timp de 2 zile ; in prima zi este examinarea teoretica scrisa, iar in a doua zi partea practica si orala a prezentarii proiectului personal, la alegere, cu un examinator international din alta tara decat cea in care studiezi. Eu am avut ca examinator international pe Ms. Qin Chen din China.
Este un examen foarte complex, greu dar si frumos in acelasi timp, plin de emotii si bucuria de la sfarsitul celor doua zile cand esti admis si felicitat ca ai devenit parte din CIDESCO family (bineinteles daca ai trecut cele 2 zile de testare cu bine!). Ca salariu nu pot spune exact cat era suma atunci., Am ales sa lucrez in regim de colaborare, si aici erau multi factori care influentau venitul unui Beauty Therapist.
- Ce presupune sa fii esteticiana. Ce esti calificata sa faci? Ce varietate de tratamente si sarcini ai?
Ca sa vedem diferenta este necesar sa definim acesti termeni.
Cosmetica prin definitie este arta ingrijirii igienice a pielii si a parului, folosind cosmetice. De asemenea, este definita ca “profesiune a cosmeticianului”.
Cosmetician prin definitie este persoana care se ocupa cu cosmetica.
Estetica este considerata forma cea mai inalta de creare si de receptare a frumosului.
Med. Chirurgie – Operatie care are ca rezultat infrumusetarea formelor corpului.
Estetician este specialist in estetica.
Ca si cosmetician si estetician esti calificat sa lucrezi cu pielea la nivel de epiderma, lucrul la nivel de derma stand in atributiile doctorilor esteticieni.
Ca Beauty Therapist tratamentele se adreseaza clientului in totalitate si tratează corpul ca un întreg: de la tratamente faciale, tratamente corporale, analiza posturala, sugerare de exercitii fizice, regim nutritional si dieta.
- In absolut toate tarile, o calificare CIDESCO este recunoscuta peste toate celelalte certificari. De ce crezi ca o astfel de diploma are o asemenea reputatie?
Datorita standardului international ridicat.
Fiind diplomat CIDESCO esti parte din Comitetul International de Estetica si Cosmetologie si este un privilegiu ce iti ofera un avantaj enorm in Beauty Industry.
- Instruire si perfectionare
In Industria Beauty frecvent apare ceva nou si este nevoie continua de perfectionare si asimilare a noutatilor, si in aceasta directie inca stau conectata international si particip la numeroase webinare. In Romania particip la TERMALIA – business and networking event, eveniment care l-a avut ca Special Guest pe dr.Andrea Bovero, Presedintele CIDESCO Italia. De asemenea am participat in Budapesta la International Training in 2017 si 2018, in Statele Unite participam in fiecare an la America’s Beauty Show unde primeam credite dobandite prin participare la cursuri.
Sunt Trainer certificat de Ministerul Muncii si am sustinut multiple traininguri in domeniu, si am introdus prima data in domeniul beauty aici, in Romania, forma de Webinar online in 2017.
- Abilitati inclusiv manageriale/marketing
Sunt multe oportunitatile care i se ivesc unui terapeut in a-si dezvolta abilități manageriale si de marketing. Fie ca isi deschide business personal sau colaboreaza cu Spa-uri.
Dezvoltarea acestor abilități este importantă, deoarece angajatorii se așteaptă ca terapeutul să contribuie la dezvoltarea afacerii lor și oferă stimulente sub formă de comisioane, împărțirea profitului și promoții.