Tot ce e bine sa stim despre acnee – clasificare, cauze, tratamente si nutritie

de Laura Busuioc, Doctor in frumusete (esteticiana)

 

Acneea reprezintă o afecţiune inflamatorie a foliculului sebaceu care este localizată cu predilecţie la nivelul feţei, gâtului, spatelui şi pieptului, prin care este blocată eliminarea sebumului produs de glandele sebacee, cu favorizarea dezvoltării bacteriilor. Este o afectiune frecventa a pielii care afecteaza peste 85% dintre adolescenti si care poate persista sau chiar se poate dezvolta in timp, putand afecta pana la 50% dintre adultii cu varsta de peste 20 de ani.

Potrivit celei mai ample analize a studiilor publicate in literatura de specialitate, realizata in Statele Unite, sistemele de clasificare cel mai des citate s-au bazat pe compararea cu standardele fotografice, descrieri sau pe numarul de leziuni de pe intreaga fata sau doar de pe o parte a acesteia. In urma acestei analize, pentru a ajuta la o cercetare suplimentara, cercetatorii au dezvoltat un instrument intitulat Clasificarea Combinata a Severitatii Acneei. Aceasta scala cuprinde trei categorii:

  • acnee usoara (mai putin de 20 de comedoane sau mai putin de 25 leziuni inflamatorii ori un numar total al leziunilor mai mic de 30)
  • acnee moderata (20-100 comedoane sau 15-50 leziuni inflamatorii ori un numar total al leziunilor de 30-125)
  • acnee severa (mai mult de cinci chisturi ori un numar mai mare de o suta de comedoane sau un numar total al leziunilor inflamatorii mai mare de 50 sau un numar total al leziunilor mai mare de 125).

 

Potrivit concluziilor acestei analize, articolele despre acnee din literatura de specialitate au fost diferite la mai multe niveluri – gradul de severitate a bolii, evaluarea si compararea rezultatelor, etc.

In dermatologie, in timp ce examinarea cutanata a constituit in mare masura baza primara pentru evaluarea severitatii acneei, recunosterea din ce in ce mai mare a faptului ca exista si consecinte intangibile ale bolilor de piele a dus la dezvoltarea unor instrumente psihometrice. Acest tip de masuratori furnizeaza informatii relevante despre impactul bolilor de piele asupra statusului social, psihologic, dar si alte informatii relevante pentru calitatea vietii acestor pacienti.

Care sunt tipurile de acnee în funcţie de vârstă?

  • Acneea neonatală – apărută din cauza acţiunii hormonilor materni ( hormoni androgeni), este de tip comedonian şi papulo-pustulos. Dispare spontan.
  • Acneea copilăriei – continuă acneea neonatală şi se datorează unor crize hormonale, anunţă o probabilitate mare de instalare a unei forme de acnee severă
  • Acneea juvenilă – Acneea vulgară
  • Acneea adultului – Rozacee

 

Care sunt formele cele mai severe de acnee?

  • Acneea conglobata
  • Acneea fulminans – dermatoză imuno-indusă caracterizată prin existenţa reacţiilor inflamatorii şi abceselor însoţite de febra. Debutul este brusc şi este întâlnită mai frecvent la sexul maculin, iar agentul etiologic este P.Acnes.
  • Foliculia cu germeni gram negativi – se datorează tratamentelor de lungă durata cu antibiotice şi se prezintă sub formă de pustule foliculare de dimensiuni mici şi noduli.

Acneea vulgară este apanajul vârstei tinere si are un maxim de incidenţă în perioada pubertăţii. Cei mai afectaţi sunt băieţii datorată secretiei crescute de hormoni androgeni.

 

In acneea vulgara, tipurile de leziuni pot fi impartite in primare si secundare:

  1. Leziunile primare sunt caracteristice pentru acneea activa, iar cele secundare reprezinta sechele sau consecinte ale acesteia.
    Leziunile acneice primare sunt clasificate in leziuni neinflamatorii (comedoane) si inflamatorii (papule, pustule, noduli si chisturi). Leziunile neinflamatorii sunt papule pale, mici, solide, de obicei cu un diametru mai mic de un milimetru, ce contin un nucleu de resturi albe format din sebum si resturi keratinice (comedoane inchise) sau un miez de culoare gri inchis din cauza oxidarii rezultate in urma expunerii la aer (comedoane deschise). Leziunile inflamatorii variaza de la papule eritematoase solide, pustule ce contin un miez de material purulent, la leziuni mai mari, intarite. Daca au un diametru de cel putin cinci milimetri, acestea din urma arata ca niste noduli. Unele leziuni pot duce la formarea de chisturi. Dupa ce se rup, unele dintre ele pot produce cicatrice adanci si tracturi sinusale.
  2. Leziunile secundare se dezvolta ca o consecinta a leziunilor primare si includ eritemul postinflamator, hiperpigmentarea si cicatricele. Tratarea de catre pacienti a leziunilor primare poate duce la escoriatii si cicatrice importante.

 

 Cauzele pentru acneea vulgară sunt:

  • Cauza principală a apariţiei acneei rămane necunoscută.
  • Factori patogenici, precum: creşterea secretiei şi producerii de sebum, datorată unui răspuns crescut al glandei sebacee la hormonii androgeni. Acest fapt se datorează exagerării răspunsului prin creşterea activităţii unei enzime, numită 5-alfa-reductazei, care transformă testosteronul în hidroxitestosteron activ.
  • Schimbări hormonale care sunt frecvente în rândul adolescenţilor, dar se pot de întâlni şi la femei cu afecţiuni endocrine (de ex: ovar polichistic) sau persoane care au tratament cu medicamente de tipul: corticosteroizi, hormoni androgni, litiu etc. Alte substanţe ce induc apariţia acneei: halogeni (brom, iod), medicamente din clasa antiepilepticelor, antituberculoase.
  • Anomalii ale florei microbiene.
  • Keratinizarea ductului folicului sebaceu.
  • Inflamaţia.
  • Istoricul familial – genele joacă un rol important, astfel că în cazul în care un părinte a suferit de acnee este foarte probabil că şi copilul sau să moştenească această afecţiune în perioada adolescenţei.

Factori predispozanți pentru acneea vulgară

  • Stresul – cauzează suprastimularea sistemului nervos cu producerea unui hormon numit „cortzol” de către glanda suprarenală, rezultând tulburări hormonale.
  • Produse cosmetice pe baza de ulei.
  • Transpiraţia, mediul umed, hainele strâmte care iau contact cu pielea pot declanşa sau întreţine, de asemenea, apariţia acneei.
  • Razele UV.
  • Exacerbare premenstruală.
  • Dieta

 

Mecanismul de apariție pentru acneea vulgară

Există patru elemente principale care duc la apariţia acneei:

  • Producţia excesivă de sebum de către glandele sebacee,
  • Celulele moarte ale pielii,
  • Multiplicare bacteriilor,
  • Pori blocaţi.

 

Zonele în care acneea apare cel mai frecvent sunt reprezentate de faţă, gât, piept, spate şi umeri, deoarece, aici există un număr crescut de glande sebacee ale căror producţie fiziologică de sebum are rolul de a menţine pielea lubrifiată şi, astfel, de a împiedică-o să se usuce. Atunci când producerea sebumului este în exces, acesta, împreună cu celulele moarte ale pielii se blochează la nivelul porilor. Rezultatul va consta în dezvoltarea unui mediu propice înmulţirii unor microorganisme implicate, precum Propionibacterium acnes, a Stafilococului epidermidis şi Malasezia Furfur, care se găsesc în mod normal pe tegumente.

 

Stadializarea clinică a acneei vulgare în funcţie de severitate:

  1. A) Leziuni non – inflamatorii

1) Acneea comedoniana (uşoară)

  • Numărul comedoanelor reflectă şi severitatea bolii.
  • Puncte albe – comedoane închise, acestea pot fi foarte numeroase, de dimensiuni mici, de multe ori simţindu-se doar la atingere. Ele sunt reprezentate de sebumul şi bacteriile acumulate în por.
  • Puncte negre – comedoane deschise, sunt date de existenţa sebumului ce blochează doar parţial porul care ia contact cu aerul şi se oxidează, rezultând culoarea neagră.
  1. B) Leziuni inflamatorii

1) Acneea papulo-pustuloasă (pustuloasă)

  • Pielea conţine leziuni de tip „papule” de culoare roşie şi proeminente la suprafaţă pielii ce pot cauza durere şi leziuni de tip „pustule” date de procesul inflamator local, cu aspect gălbui, purulent şi sunt denumite popular „coşuri”.
  • Pot coexista şi comedoanele.
  • Evoluează timp de ani de zile, iar vindecarea este, deseori, urmată de cicatrici.

2) Acneea conglobata (severă)

  • Apare pe faţă, zona spatelui şi pieptului şi este cea mai severă formă.
  • În acest caz, coexistă comedoanele alături de papule, abcese, pustule, cu extindere la nivelul scalpului, abdomenului şi feselor.
  • Aceasta are o evoluţie cronică însoţită de episoade de acutizare dureroase.
  • Vindecarea lasă cicatrici.

Tratmentul pentru pacienții cu acneea vulgară

I) Medicamente cu administrare topică

  • Topice anticomedogenice: retinoizi: Smooderm, Reţin-A, Isotrexin), acid azelaic: (Skinoren)
  • Topice antimicrobiene: Tetraciclină, Eritromicină ( Zineryt), Brevoxyl, Skinoren
  • Topice antiinflamatorii: Skinoren, Brevoxyl, Zynerit

II) Antibiotice sistemice

  • Din clasa ciclinelor: Tetraciclină, Doxiciclină, Minociclina
  • Eritromicină

III) Terapie hormonală

  • Scopul este scăderea secretiei de sebum. Este rezervată femeilor, mai ales când există şi dorinţa contracepţiei. Se administrează antiandrogeni, estrogeni şi se combină cu tratamentul topic.

IV) Alte tratamente:

  • electrocauterizare
  • crioterapie
  • injecţii intralezionale cu corticosteroizi
  • terapie cu laser

V) Tratamente moderne

  • Terapia cu lumina Bioptron: acţiunea luminii polarizate emise printr-o lampa stimulteaza circulaţia sanguină, reduce inflamatia şi reface ţesuturile afectate.
  • Terapia cu lumina intens pulsată (IPL) – stimulează producerea de colagen şi îmbunătăţirea aspectului pielii după aproximativ 8 şedinţe.
  • Peelingurile chimice
  • ClearSkin  – Tratament laser asistat de vacuum cu răcire

 

 

Acneea rozacee

Se numeşte popular ”acneea adultului” şi este definită prin apariţia de placarde eritemato-telangiectazice ce se asocieaza cu leziuni papulo-pustuloase. Boala apare, atât la femei, cât şi la bărbaţi şi se produce în urma unor factori exacerbanti, precum: tulburări emoţionale, tulburări digestive, stresului, expunerea prelungita la lumina solară, ingestiei de alcool, medicamentelor ca retinoizii topici  infecţiilor cu Helicobacter pylori si bolilor infectioase, precum HIV. Afecţiunea atinge cel mai frecvent bărbaţii de vârstă mijlocie, iar femeile, după instalarea menopauzei. Etiologia acestei forme de acnee este necunoscută.

Clinic, se prezintă sub forma unor erupţii aparute în zonele centrale şi convexe ale feţei : nas, obraji, barbie, frunte. Iniţial, apar pete roşiatice (eriteme) ce dau senzaţia de arsură, iar pe măsură ce evoluează, acestea se vor însoţi şi de telangiectazii şi leziuni de tip papulo-pustuloase. Această formă de acnee evoluează în pusee tranzitorii, ulterior, roşeaţa devenind persistenta, iar pielea va lua aspect de „coajă de portocală”, datorită îngroşării. Simptomatologia este reprezentată de senzaţia de înţepătură sau arsură. Se poate complica şi cu o conjuntivită.

Mecanismul fiziopatologic constă în existenţa unor triggerilor mai sus amintiti (căldură, alcoolul, expunerea la soare, stresul) ce dilată vasele, în mod repetat, de la nivel cutanat, creşterea fluxului sanguin şi, astfel, apărând roşeaţa caracteristică şi permanentă, în ultimele stadii ale evoluţiei sale. Acneea rozacee nu se asociază cu seboreea.

Care sunt formele particulare ale acneei rozacee?
  • Rozaceea oftalmică prin care există inflamatia cronică la nivelul marginilor pleoapelor, provoacă mâncărime locală şi se poate complica cu blefarită, episclerită, chiar şi cecitate (orbire).
    • Pioderma faciale ce apare brusc şi este caracterizată prin seboree marcată. Clinic, prezintă noduli şi abcese care confluează.

Acneea rozacee poate fi confundată cu afecţiuni grave precum: lupus eritematos, acnee vulgară, dermatită seboreică, sarcoidoză.

Care este tratamentul  pentru pacienții cu acnee rozacee?

Tratamentul se axează pe diminuarea simptomatologiei şi încetinirea evoluţiei bolii, măsurile primare, constând în evitarea factorilor declanşatori.

  • în formele uşoare se administrează antiinflamatoare,
  • în cazul existenţei leziunilor de tip papulo-pustuloase se fac asocieri de antibiotice cu spectru larg, precum: Metronidazol, Eritromicină,Clindamicina,Tetraciclină etc,
  • în faze avansate se poate recomandă şi laser – terapia sau remodelarea chirurgicală.

 

 

Acneea este o afectiune si cu implicatii psihologice, vezi articolul din revista Cosmobeauty – https://cosmobeauty.ro/psihologia-pielii/

Pe langa tratamentele interne alopate sau alternative, cele cosmetice sau dermato-cosmetice, este important sa intelegem ca un stil de viata sanatos, va duce impunatatiri ale tenului si vor sustine procesul de vindecare. Cei trei piloni ai unui stil de viata sanatos implica alimentatia sanatoasa, odihna, somnul si miscarea.

Andra Popp – Specialist in Nutritie, Inginer Medical, ne ofera recomandari pentru alimente care ajuta vindecare si alimente care sunt de evitat in cazul acneei.

 

Ce alimente consumam cand avem acnee?

„Acneea este cauzată de inflamație, iar alegerea unor alimente cu proprietăți antiinflamatoare este esențială. De aceea, o dietă bogată în omega-3 (pește, semințe de chia) sau în omega-6 (soia) te poate ajuta să ții departe acneea. De asemenea, fructele și legumele nu trebuie să lipsească din meniul tău zilnic. Bogate în antioxidanți și în nutrienți, au efecte antiinflamatoare și sunt extrem de benefice pentru tenul tău.

Care sunt alimentele care te tin departe de acnee?

Consumul unor alimente cu un indice glicemic scazut, alcatuite din carbohidrati complecsi, ar putea sa iti reduca riscul de a dezvolta acnee. Carbohidratii complecsi se gasesc in urmatoarele alimente:

  • cerealele integrale,
  • leguminoasele,
  • fructele si legumele neprocesate.

 

Se crede, de asemenea, ca alimentele care contin urmatoarele ingrediente sunt benefice pentru pielea noastra, deoarece ele reduc inflamatia:

  • zincul, un mineral important
  • vitaminele A si E
  • substantele chimice numite antioxidanti.

 

Unele dintre optiunile “prietenoase” cu pielea ta sunt:

  • fructele si legumele galbene si portocalii, cum sunt morcovii, caisele si cartofii dulci;
  • spanacul si alte legume frunzoase ori salate cu frunze de un verde inchis
  • rosiile
  • afinele
  • painea din grau integral
  • orezul brun
  • quinoa
  • carnea de curcan
  • semintele de dovleac
  • fasolea boabe, mazarea si lintea
  • somonul, macroul si alte tipuri de peste gras
  • nucile.

 

Corpul nostru este diferit, iar unele persoane descopera ca se confrunta cu mai multe semne neplacute cauzate de acnee atunci cand mananca anumite alimente. Sub supravegherea medicului tau, ar fi util sa experimentezi cu dieta ta, pentru a vedea ce alimente functioneaza cel mai bine in cazul tau.

 

Ce alte alimente te ajuta sa lupti cu acneea

  • Nucile braziliene

Acestea sunt bogate in seleniu, un antioxidant puternic care pare sa ajute la ameliorarea acneei. Seleniul functioneaza indeosebi bine cand este acompaniat de vitaminele A si E, asa ca mananca nucile braziliene cu niste migdale si poate si cu cateva bastonase de ardei gras rosu.

  • Fasolea boabe, carnea de pasare, pestele (si alte alimente bogate in zinc)

Nimeni nu stie exact de ce, dar daca obtii suficient zinc din alimentatia ta de zi cu zi, vei reusi sa stopezi episoadele in care acneea nu iti da pace. Totodata, zincul ajuta corpul sa absoarba vitamina A, un alt nutrient important pentru o piele sanatoasa.

  • Somonul, semintele de in (si alte alimente bogate in acizi grasi Omega-3)

Unii dermatologi cred ca acizii grasi Omega-3, care te ajuta sa tii inflamatia la distanta, pot sa te ajute si sa tii acneea sub control. Pestele gras precum somonul, sardinele si macroul contin cantitati mari de acizi grasi Omega-3, la fel si semintele de in si nucile romanesti.

  • Cartofii dulci, morcovii, pepenele galben, ardeii grasi (si alte alimente bogate in betacaroten)

Betacarotenul (care se gaseste in multe fructe si legume de culoare portocalie, galbena si rosiatica) se transforma, in corpul nostru, in vitamina A, unul dintre nutrientii care ajuta la sporirea beneficiilor pe care le are seleniul pentru piele.

  • Fructe si legume

Oamenii de stiinta subliniaza ca dietele care sunt bogate in fructe si legume si care contin cantitati mici de alimente rafinate, precum zaharul alb si faina alba, pot sa te ajute sa tii acneea departe de pielea ta.

  • Portocale, rosii, pepene rosu (si alte alimente bogate in vitamina C)

Benefica vitamina C nu te va vindeca de eruptiile acneice, dar deoarece aceasta vitamina iti intareste peretii celulari, ea te poate ajuta sa iti protejezi pielea de cicatricile pe care acneea le poate lasa in urma. Flavonoidele, care adesea provin din surse naturale, actioneaza si ele ca un antiinflamator natural, care sporeste actiunea vindecatoare a vitaminei C.

  • Migdalele, ouale, legumele cu frunze verzi (si alte alimente bogate in vitamina E)

Antioxidantul numit vitamina E ajuta pielea sa se vindece de pe urma daunelor si cicatricilor cauzate de acnee. Nu este usor sa obtii prea multa vitamina E dintr-o dieta saraca in grasimi, dar uleiurile vegetale nerafinate (minim procesate), nucile de toate felurile si cerealele integrale sunt surse excelente.

 

Ce alimente ar trebui sa eviti ?

 

  • Evită zahărul

Stai departe de acesta este primul sfat pe care dermatologii ni-l sugerează. Este extrem de important să eviți fluctuațiile de zahăr din sânge fiindcă acestea nu fac altceva decât să sporească riscul apariției acneei. Produsele bogate în zahăr cresc nivelul de insulină, care stimulează excesul altor hormoni precum IGF-1 (factorul de creștere de tip insulinic 1). Acesta provoacă o creștere a sebumului, lucru ce stimulează apariția acneei. De aceea, specialiștii recomandă să stai departe de băuturile carbogazoase, de carbohidrații rafinați precum paste, produse de patiserie, sau produse procesate.

 

  • Elimină produsele lactate

Un studiu realizat pe un eșantion de 71.819 persoane a arătat că cele care obișnuiau să consume lapte, erau cu 16% mai predispuse la acnee, decât cele care îl eliminaseră din dieta lor. Însă nu numai laptele trebuie evitat, ci toate produsele lactate, de la iaurt la brânzeturi. Vestea bună este însă că astăzi, poți găsi cu ușurință înlocuitori pentru aproape orice produs lactat. Alege laptele vegetal, precum cel de ovăz sau de migdale și înlocuiește brânză de vacă cu tofu. Poate schimbarea va fi grea la început, dar încearcă măcar pentru două săptămâni să faci această schimbare, și vei vedea o îmbunătățire semnificată a tenului tău.

 

Ce tratează acneea

– vitamina A reduce producţia de sebum şi repară pielea

– vitamina B6 metabolizează corect proteina, acizii grasi si zaharurile

– seleniu pentru reducerea inflamaţiilor şi vindecarea pielii (formează şi colagen)

– zinc pentru echilibrul hormonal şi regenerarea ţesutului

– crom pentru scăderea infecţiilor şi tratarea lor

Ce mai este foarte important este sa asiguram corpul și un somn odihnitor începând cu ora 23:00, cel mai târziu . Din punct de vedere al ceasului biologic francez între ora 23:00-03:00 sunt orele de refacere ale ficatului , stomacului dar și a vezicii biliare . Astfel dacă tu ai grija de corpul tău acesta va fi atent cu fata ta.”

Este o afectiune cutanata cu impact pe mai multe paliere insa este important sa intelegem ca sunt solutii pentru vindecarea acneei si intracolo este important sa ne focusam atentia, nu pe problema.

 

Alege sa fii sanatos, cu un corp armonios, un suflet curat si o minte limpede!